Sa fii cinstit in ceea ce faci, sa nu lasi prieteniile, obligatiile sau placerile sa-ti influenteze munca, sa fii mereu constant in respectarea valorilor si criteriilor ce stau la baza unei lucrari de calitate, dar mai ales sa faci cu iubire totul, este ceea ce admir, respect si apreciez.
Desi o cunosc pe Alina de cativa ani buni, inca deschid cu strangere de inima articolele semnate de ea. Oare piesa asta de teatru este buna si sunt numai cuvinte de lauda sau a fost slaba si o face praf, fara mila, netinand seama de numele ce apar pe afis? Daca mergeti la teatru, verificati inainte daca Alina a trecut pe-acolo. Alina Epingeac este critic de teatru, unul onest, cu dragoste de actul artistic si de spectatori.
Iata cateva fragmente din cronicile de teatru semnate de Alina Epîngeac pentru site-ul www.yorick.ro:
"Acest articol nu este o cronică, ci gândurile unui spectator fericit."
"De ce mergem la teatru? Cei mai mulţi ar răspunde că pentru actori. Pentru vedete, mai exact. La fel de mulţi vor spune că şi pentru a se relaxa. Câţiva rătăciţi vor poveste. Mai toţi caută emoţia. Încerc un exerciţiu de sinceritate şi mă întreb serios de ce merg eu la teatru. De ce îmi place, de fapt, să merg la teatru? Ce caut eu? Bucuria. Bucuria de a râde sau de a plânge pentru că nişte artişti talentaţi spun frumos o poveste frumoasă."
"Sunt spectator înainte de orice."
"Iubesc teatrul şi ca în orice idilă uit prosteşte din când în când. Mă şi cert, mă şi înfurii, greşesc şi îmi pare rău, fac reproşuri, apoi, ca orice toană, trece ca o ploaie de vară şi rămâne prea-plinul unei poveşti frumoase. Şi parcă mă îndrăgostesc din nou mai tare şi iubesc mai cu foc şi timpul are răbdare cu mine. Stă pe loc. Iar eu îmbrăţişez cu tot sufletul meu un spectacol – „Livada de vişini” la UNATC."
"Cum să povesteşti un vis? Cum să opreşti fluxul conştiinţei şi să aduci în concret un tăvălug de senzaţii care te copleşesc? Cum să explici albastrul? Ce înseamnă 1? Unde se opreşte realitatea? Câţi metri are timpul? Cât durează un spaţiu? Ce culoare are nota sol? În ce cheie se cântă un tablou?…?…?…?"
"Eu am curiozităţi. Puerile sau serioase, în funcţie de anotimp. Şi nedumeriri am. Mă şi mir din când în când. Cel mai des mă revolt. Undeva între întrebare şi indignare stă dilema mea de azi: pentru cine facem teatru? Cine sunt cei care umplu sălile? De ce? În fond, ne cunoştem publicul?"
"E bine să ai talent. Dar şi mai bine să ai şansă. E bine să ai prieteni. Dar şi mai bine să ai prietenii potriviţi. E bine să fii sincer. Dar şi mai bine să fii diplomat. E bine…"
"Nu pot vedea aura oamenilor, (...) simt doar. (...) Energia, pe care nu ştiu să o definesc, există. (...) e un nu-ştiu-ce; emoţie, feeling, al şaptelea simţ, nod în gât, vârtej în stomac, frison pe spate, lacrimă în ochi, palpitaţii, transpiraţie rece, sentiment. Nu-ştiu-ce.
Nu-ştiu-ce-ul e cea mai frumoasă experienţă pe care o poţi avea într-o sală de teatru. (…) Nu-ştiu-ce şi e bine. Energia colectivă e unitară, curentul ne parcurge pe fiecare în parte şi pe toţi odată, experienţa e personală. Eşti singur împreună cu ceilalţi – simţi şi resimţi. Primeşti şi dai mai departe. Indiferent de bagajul cu care ai intrat, de orizontul de aşteptare, statut social, probleme cotidiene, vârstă, cultură generală, note din catalog, grupa sanguină, ce ai mâncat la prânz. Nivelarea superioară în faţa Nu-ştiu-ce-ului e la fel de puternică precum fiorul primului sărut sau frica de moarte. E, poate, cea mai profundă experienţă mijlocită care ne arată un colţ de divin – indiferent ce înseamnă asta pentru fiecare din noi. Pentru mine înseamnă întâlnirea cu mine însămi, cu cea care sunt şi încă nu am devenit. E linişte, simplu şi vibrant. Nu-ştiu-ce."
"Care este unitatea de măsură a emoţiei?"
