"I don't want realism. I want magic. Yes, yes, magic!" (A Streetcar Named Desire)

Imbatranim. Uitam. Viata ne smulge din noi si ne abandoneaza printre straini. Zi dupa zi, noapte de noapte, devenim ei. Sadim si crestem in noi vise pe care le pierdem apoi pe drumul spre nicaieri.

Sunt carti care ne coplesesc, care prind viata prin noi si care ne traiesc in ele. Sunt carti care, odata incepute, nu se mai lasa terminate nu din simplul motiv ca sunt neinteresante ci pentru ca sunt o capcana in care nu vrem sa ne prindem.

Nu stiu unde incepe si unde se termina viata.

De ce timpul isi gaseste de fiecare data masura si de cele mai multe ori o masura prea mica? De ce oamenii minunati nu-si afla locul in masuri mai mari, sa stea mai mult timp printre noi? Sorin Medeleni, imi pare rau ca timpul tau a fost prea masurat!

(18 mai 1952 - 20 decembrie 2015)

Acum o luna am citit un articol despre un studiu efectuat de oameni de stiinta, studiu care demonstra ca viitorul poate influenta trecutul si ca timpul poate merge inapoi. Foarte complicat, am citit articolul de vreo trei ori si nu sunt sigura nici acum ca l-am inteles pe deplin.

In laborator se pot demonstra multe in timp ce noi stam pe marginea santului si ne gandim ca reactiile din eprubeta nu se vor transforma prea curand intr-o tornada ce vine direct spre casa noastra. Asa ca atunci cand am auzit usa de la intrare trantindu-se si am vazut vartejul in sufragerie, am acceptat adevarul celor citite in articol.

Mi se intampla uneori sa nu am chef de nimic. Sa vreau sa stau in casa cu orice pret, cu atat mai mult daca afara se pregateste o ploaie.

Din pacate, ii promisesem lui Alex o plimbare prin Bucuresti, ocazie cu care trebuia sa ii fac si cateva portrete pentru a marca cel de-al 1000-lea like al carui autor era, pe pagina mea de facebook OglinziDeArgint.